Receptarea europeană a filosofiei lui Vasile Conta (II)

Legatarii spirituali ai moștenirii lui Conta s-au achitat, fiecare după puterile sale, de misiunea de a-i publica opera. Rosetti-Tescanu a tradus și a publicat la Paris, în prestigioasa colecție „Bibliothèque de la philosophie contemporaines” a editurii Felix Alcanⁱ atât „Bazele metafizicii” (Les Fondements de la Métaphysique) în 1890, cât și „Teoria ondulațiunii universale” (Theorie de l’ondulation universelle) în 1895, în timp ce Livianu a editat, în 1899, Discursuri parlamentare. Proiect de lege. Articole de ziare (1878-1881) donând apoi, în 1906, Academiei Române documentele care erau în posesia sa. Totuși, avatarurile editării operei lui Conta, necunoscute astăzi, merită a fi detaliate pentru o mai nuanțată înțelegere a mecanismelor specifice care au făcut ca modelul cultural construit de el să rămână puțin cunoscut și, în marea sa parte, nereceptat. Sora filosofului oferă informații importante despre dificultățile care au trebuit surmontate pentru scoaterea la lumină și difuzarea cărților și manuscriselor lui Conta.

Rămasă după moartea tatălui (1884), la 21 de ani, legatara testamentară a drepturilor de autor ale fratelui său, Ana Conta este sfătuită de redactorii de la Contemporanul să cedeze drepturile asupra operelor filosofice complete unui editor bucureștean (I. Haimann). „Haimann – spune ea – ținea însă ca publicarea să înceapă cu operele inedite. D. Rosetti, cu drept cuvânt, vroia ca acestea să apară întâi în limba franceză. Din această pricină Haimann n-a vroit să mai publice, «admiratorii» făcuseră un contract prin care eu nu-l puteam sili și pe care nu-l puteam rezilia și astfel am stat toți cu mâinile legate până la împlinirea celor zece ani de la moartea autorului. A doua zi (s.a.)ⁱⁱ Șaraga își aducea pe piață ediția lui.” Singura ediție care a încercat să publice toate scrierile și informațiile privitoare la Conta a fost, în 1910 și apoi în 1914, aceea a lui Octav Minar care are mai mult o valoare documentară decât critică.

Din punct de vedere critic și editorial mai trebuie semnalate edițiile îngrijite de N. Petrescu, în 1922 și D. Gusti, în 1923. Această din urmă ediție restituind o variantă revăzută de Conta asupra Teoriei fatalismului realizată prin traducerea notelor și adnotărilor făcute de autor pe un exemplar francez al cărții sale de către Ana Conta-Kernbach și, după moartea acesteia, de Dr. Zosin. Această variantă a textului a fost preluată parțial și de către singurul editor postbelic, Nicolae Gogoneață, cel care a scos, în 1967, o ediție mai extinsă a Operelor filozofice în care a inclus și notele publicate în Contemporanul, precum și un studiu introductiv extins, scris în spiritul receptării marxiste a timpului.

Pe baza acestei rapide treceri în revistă, care reface traseul istoric al editării operei lui Conta constituind astfel un prim element de analiză asupra receptării filosofiei acestuia, putem remarca faptul că editarea târzie și în general neprofesionistă a lucrărilor sale combinată cu intervalele mari la care aceste lucrări sunt reintroduse în circuitul academic și cultural românesc sunt repere suficient de sugestive asupra gradului de interes pe care opera sa l-a suscitat, precum și asupra calității receptării acesteia.

Din acest unghi privită, opera lui Conta (atât cea filosofică, cât și cea politică sau juridică) a avut parte de o lectură sinuoasă și infidelă. Opera filosofică a fost comentată, în timpul vieții autorului, aproape în exclusivitate în mediile academice belgiene, franceze sau germane, în România fiind aproape ignorată. După moartea sa însă raporturile s-au schimbat, cărțile sale dispărând din zona de interes a publicațiilor filosofice europene (mai ales după 1900) fiind însă, încetul cu încetul, folosite în dezbateri filosofice și critice autohtone.

Publicarea, în 1877, la casa editorială belgiană a lui G.Mayolezⁱⁱⁱ a cărții lui Vasile Conta consacrate Teoriei fatalismului a avut în mediile academice francofone un ecou neașteptat. Volumul, integrat unui circuit internațional de distribuție și beneficiind de un marketing adecvat, a fost recenzat în prestigioase reviste de specialitate, iar o bună parte din autorii importanți ai timpului, aflați pe lista de V.I.P-uri a editorului, au primit și au citit sau comentat cartea, ceea ce în termeni de „economie a bunurilor simbolice” a însemnat un succes nemaiatins de vreun filosof român de atunci încoace. Recenziile în importante reviste de specialitate europene, precum și bogata corespondență primită de Conta de la personalități ale timpului, atestă faptul că prima construcție filosofică modernă românească a avut parte de o primire europeană de excepție și, în aceste condiții, e justificată credem o minimă prezentare a receptării și a reacțiilor suscitate de acest volum.

Știm dintr-o scrisoare a lui Conta către Livianu, din 23 ianuarie 1877, că „peste 5 săptămâni are să iasă în franțuzește o carte a mea la Paris și Bruxelles (Théorie du fatalisme)”. Cum prima scrisoare care confirmă primirea volumului, din cele păstrate la Biblioteca Academiei, este aceea a lui Charles Darwin^iv, datată 29 aprilie 1877, putem plasa, fără teama de a greși prea mult, apariția volumului la începutul lunii aprilie. De altfel, scrisorile de confirmare a primirii volumului datează, cu o singură excepție (2 iunie), din luna mai, ceea ce întărește presupunerea noastră. Putem identifica aici, de la bun început, un prim strat ale receptării acestei lucrări, cel al civilității și al comunicării academice europene în care Conta, prin intermediul editorului său, a fost integrat.

Toate scrisorile de confirmare, adresate fie editorului, fie direct lui Conta – ceea ce arată că acesta i-a contactat și în nume personal pe mulți dintre ei – confirmă stabilirea statutului academic al autorului român ca profesor universitar. De altfel, dialogul între omologi, dincolo de retorica civilității, este una din cele mai frapante concluzii care se desprind din analiza atentă a acestei corespondențe care cuprinde 15 scrisori cu referire la Teoria fatalismului. Câțiva dintre aceștia fac referire la situația României aflată atunci în plin război de independență („pe vremea de război de acum, doresc ca aceste rânduri să vă găsească bine sănătos”, scrie Otto Liebmann sau „îmi exprim speranța că victoria asupra turcilor va fi începutul unui măreț viitor național”, notează și Edward B. Tylor) sau la universitatea ieșeană, unde Conta era profesor („vă felicit pentru cultivarea filosofiei în universitatea dumneavoastră”, scrie același E. B. Taylor); unii îi trimit, la rândul lor, spre lectură texte („un articol asupra Diviziunii Muncii” de Ernst Haeckel) sau îi promit recenzii mai elaborate (H. Delboeuf, Ed. Reich, H. Ulrici). În fine, există în aceste scrisori multe cuvinte și aprecieri măgulitoare („cartea Dvs. așa de vie și precisă” – H. Delboeuf; „scrierea Dvs. interesantă și așa de înrudită cu vederile mele” – Dr. L. Büchner; „lucrare savantă” – N. Morisson; „plăcerea și profitul conținutului cărții” – G.H. Lewes; „opera Dvs. valoroasă” – E. Haeckel; „admirabila Dvs. lucrare (…) va ocupa un loc distins printre operele clasice ale prezentului” – Ed. Reich), precum și critici sau puncte de vedere diferite („Sunt și lucruri pe care nu le pot accepta, de pildă ceea ce spunți la p. 41: că «este în nervul optic o fibră pentru a simți înălțimea». Cred că aici e o confuzie” – H. Delboeuf; „această lucrare savantă mi-e teamă că mă va lăsa în dezacord cu Dvs. asupra multor puncte esențiale” – N. Morisson; „teoria determinismului oferă tocmai pentru juriști dificultăți particulare” – Zeller; „regret că a fost adoptat termenul de fatalism care nu slujește demonstrației Dvs.” – G.H. Lewes) care însă fac o dovadă de netăgăduit a unui dialog academic extrem de onorant pentru Conta. Mai mult, atât cu L. Büchner, cât și cu H. Delboeuf și Ed. Reich, Conta va păstra legătura și va punele bazele unei comunicări mai strânse, cu un grad de respect și amicalitate nu lipsit de semnificații. În orice caz, „botezul” său academic în lumea europeană a fost absolut exemplar.

Acest lucru este demonstrat și de recenziile care au apărut în revistele franceze, belgiene și germane cu referire la Teoria fatalismului. Atât prin numărul lor, cât și prin rapiditatea și calitatea analizei făcute – nu neapărat favorabilă – recenziile din revistele europene demonstrează cu prisosință faptul că apariția volumului semnat de Conta a stârnit interes și a provocat dezbateri și polemici ce au contribuit la stabilizarea statutului autorului și, prin extensie, chiar a filosofiei românești.

ⁱcare edita volume ale celor mai importanți gânditori europeni ai timpului cum ar fi: Brunschvicg, Durkheim, Janet, Lombroso, Paulhan, Ribot, Schopenhauer, Spencer, Seailles, Wundt.

ⁱⁱ publicate fără dată, edițiile scoase de Șaraga după textele din „Convorbiri”, foarte prost editate, cu fascicole lipsă sau inversate etc., sunt estimate a fi fost tipărite în jurul anilor 1894-1895.

ⁱⁱⁱ ale cărui cărți erau distribuite în Franța de rețeaua de librării Germer-Baillière, cu sediul la 8, Place de L’Odéon din Paris.

^iv După ce mulțumește pentru expedierea cărții, confirmând astfel primirea ei, Darwin scrie: „Subiectul acestei cărți este greu, dar este de maxim interes pentru oricine meditează asupra propriei existențe sau asupra universului” (trad mea).

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor